Piedică

Câteodată simt nevoia să forţez lucrurile.
Practic, ştiu în ce direcţie ar merge o situaţie,
E previzibilă.
Şi nu, uneori (doar?) nu mă mulţumesc cu lucruri simple.
Şi-atunci forţez ceva,
În aşa fel încât să se ajungă
Exact acolo unde vreau eu.
Alţii ar spune că, de fapt,
Ăsta era mersul firesc al lucrurilor,
De la început.
Că ăsta era destinul,
Să fiu eu nemulţumită
Şi să vreau să schimb ceva.
Şi nu, acum nu cred asta.
Aş vrea doar să înţeleg
Dacă uneori e mai bine
Să las lucrurile să decurgă normal,
De la sine,
Fără să am eu contribuţii la asta.
Uneori forţez nişte limite (recunosc!)
Pe care probabil n-ar trebui să le depăşesc.
Uneori am impresia că-mi lipseşte inteligenţa
De a vedea dincolo, sau mai departe.
De a vedea ansamblul,
Aşa cum ai zis,
Şi să nu mă mai concentrez
Doar pe detalii.
Da, sunt egoistă, recunosc,
Vreau totul pentru mine,
Şi nu mă interesează de ceilalţi.
Doar că forţarea asta are şi anumite consecinţe, nu?
Aş vrea să mă stăpânesc şi să iau totul cum vine.
Dar nu-mi convine niciodată.