Prima...

Îmi place să mă opresc la tine
Şi să mă prefac că n-o fac.
Îmi displace să ştiu că am
Un suflet bolnav
Care tânjeşte după ceva...
Îmi place să te visez,
Căci în vis toate au
Continuitate.
Dacă mi-ai spune că indicatorul cu "Stop"
Se află în faţa mea,
Eu n-aş ridica ochii.
Probabil am trecut de mult de el,
Pentru că eu încă te mai caut.
Mă caut, de fapt,
Pe mine în tine,
Şi în tot ceea ce mă înconjoară,
Pentru că fiecare mi-a furat puţin
Din mine.
Şi poate că ar trebui să nu mă opresc aici,
Dar m-am împotmolit,
Ca şi cum aş merge doar prin noroi,
Şi mă afund,
Adânc,
Tot mai adânc,
Încât va trebui s-aştept să se usuce ca să pot continua...
Aş vrea să te scot din gânduri,
Şi pe tine,
Şi pe el,
Ca şi cum arunc la gunoi
O cea dintâi urmă de voi.
Fără să-mi pese,
Fără să îmi fac griji,
Fără să visez cu speranţe
Care mă pălmuiesc peste ochi
Cu lacrimi neîncetate
De om nehotărât.
M-am săturat de situaţia asta,
Şi m-am săturat să mă întorc mereu aici,
În acelaşi loc,
De unde pornesc toate.
Aş vrea să îmi setez "acasă"
Găsindu-se într-o nouă destinaţie.
Ce-ar fi ca toate gândurile,
Şi dorurile de tine,
Şi durerile,
Şi dorinţele,
Şi speranţele,
Să le înmagazinez
În altă parte decât minte şi inimă?
Da!
Le voi schimba "direcţia",
Şi le voi lăsa să mi se depună,
Ca nişte paraziţi malefici,
Pe şolduri.
Şi când voi simţi că se vor fi adunat
Prea multe gânduri,
Vise,
Dorinţe,
Şi dor îngrozitor de tine,
Voi merge la sală.
Îmi voi "lucra" şoldurile,
Şi voi înlătura excesul.
Excesul de... dor...
Şi nimic nu mă va mai durea,
Nimic nu va mai arde pe interior,
Nimic nu mă va mai întrista,
Într-atât până la lacrimi.
Vreau o nouă viaţă,
Cât mai departe posibil.
Mă doare de tine,
Şi nu mai vreau.
Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost
Dacă te-aş fi iubit.
Sau m-aş fi îndrăgostit de tine...
Mă doare că există dor,
Care îşi aminteşte,
Şi ochi care văd în minte
Imagini care sunt mereu vii,
Pentru că ... nu le lasă să moară.
Vreau să vă las în urmă!
M-am săturat să nu mai ştiu de mine,
Vreau un nou început!!
Mintea...
Mi te tot pune în faţa ei,
Iar de excesul de pe şolduri
Am scăpat întotdeauna cel mai greu posibil...