Despărţiri

Ţi-a spus că va pleca
Dar ştiai că n-o va face.
Erai mult prea sigur că nu poate lăsa în urmă
Tot.
Pe tine.
Tu erai tot.
Şi totuşi, undeva, adânc,
Ştiai că poate fi vorba de puţin la sută.
Câte şanse ar fi fost
Să prindă ea potul cel mare,
Şi să te lase-n urmă,
Fără regret?
Avea prea multe... defecte,
Şi prea multe exigenţe în faţa-i,
Încât ştiai că va rămâne mereu aici,
Cu tine.
Şi-ai făcut-o să creadă
Că tu o laşi să plece,
Când tu ştiai că şanse nu există.
Şi clipa despărţirii s-ar fi apropiat
Inevitabil.
Despărţiri de idei,
De sentimente,
De iluzii şi multe, multe cuvinte nespuse.
Ai creat-o tu,
În mintea ta,
Atât de perfectă,
Încât n-o credeai în stare de nimic,
Deşi cunoşteai răutatea din ea.
Şi egoismul.
Dar nu şi sufletul...
Inima ei era ocupată de tine,
Dar nu-şi mai amintea exact
Ce sentimente sunt la mijloc.
A vrut să plece
Iar tu ai lăsat-o,
Pentru că ştiai că n-o va face.
Şi legea tuturor a funcţionat
Şi ea se pregătea să plece
Acolo unde sufletul ei era.
Şi ştii şi tu ce suflet avea.
Nu putea sta într-un loc prea mult timp,
Iar tu echivalaseşi plecatul de acasă.
Trebuia ceva nou,
O schimbare,
O nouă lume,
O nouă ea.
Şi nu putea obţine asta lângă tine.
N-ai tras-o înapoi,
Ci ai ţinut-o-n loc,
Iar ea trăieşte aventura!
Într-un final vei realiza
Că cel mai bun moment a fost ăsta :
S-o laşi să plece.
Dacă inima ei va mai bate în piept,
Se va întoarce la tine.
Pentru că tu i-ai dăruit iubirea.
Necondiţionat.