Adevăr

Se hrăneşte doar cu apă şi aer,
Pentru că tu n-o-ntrebi nimic.
Ai aflat că a avut parte
Şi de alte momente,
Dar ştiai oarecum asta.
Bănuiai,
Aşa cum îţi făcea aluzii mereu.
Acele aluzii.
Ştiai că ţi-a înşelat aşteptările,
Principiile,
Gândurile,
Şi inima.
Şi totuşi o iubeai
Şi nu ai spus nimic.
Eşti apreciat,
Atât de apreciat,
Dar asta nu va fi o altfel de iubire.
Crescândă.
Pentru că e rutina,
Şi nu iubirea,
Care vă ţine împreună.
Şi încă faceţi lucruri pentru amândoi,
Deşi ştiţi şi unul, şi altul,
Că s-au perindat şi alte persoane
Prin viaţa voastră.
Ca şi cum aţi lăsat uşa deschisă,
Şi unii au îndrăznit să intre.
Au poposit vreo... 3 ceasuri,
După care au plecat,
Şi după alte ceasuri lungi,
Au renunţat de tot şi au plecat mai departe,
Ca şi când n-ar fi fost acolo.
O iubeai prea mult,
Ca să nu ştii ce face,
Dar ai trecut peste,
Căci dragostea iartă tot.
N-ar trebui!
Ea a vrut schimbări,
De rutină,
De caractere,
De persoane...
Ai acceptat,
Ai înţeles-o,
Ai iubit-o la fel,
Ştiai că undeva în zare,
Universul ei erai tu.
N-ai renunţat,
Chiar dac-a fost trădare.
Şi totuşi,
Ea nu mai vrea nimic în plus.
O cheamă dorul ăla nebun,
Iar plictiseala o s-o-ngroape între cei patru pereţi.
Eşti fratele ei.
Adesea.
Şi nu are nicio vină.
A încercat.
Din răsputeri a încercat.
Se pare că ceva s-a stins,
Şi s-a pierdut,
Şi a dat semne că dispare.
E vremea schimbărilor.
Şi o să schimbe ceva.
O să plece.
Curând.
Şi tu o laşi.
Nu se mai poate face nimic în plus,
Căci a sosit timpul.