Plâns amar

E uşor să te plângi...
E cel mai uşor
Să te opreşti,
Să încerci puţin
Şi să ai impresia că nu poţi
Şi că totul se opreşte în prag,
Iar tu trebuie să treci pragul,
Şi nu poţi,
Nu te împinge nimeni peste el,
Nu te trage nimeni,
Şi te regăseşti acolo minute,
Ore,
Momente,
Neştiind nimic...
E uşor să te plângi,
Dar e normal să n-ai nicio direcţie?
Poate că ai trece pragul,
Dac-ai şti unde să te duci.
Sau poate nu l-ai trece,
Pentru că înaintea lui
Ai o viaţă setată.
Setată pe ceva.
Te cauţi pe tine,
Te cauţi în cei din jur,
Îi cauţi pe ei în tine,
Îi cauţi pe ei în cei din jurul tău,
Şi ciudat,
Nu găseşti pe nimeni nicăieri.
Nici pe tine.
Şi în căutarea asta continuă
Te pomeneşti în faţa unui prag,
Care-ar trebui să "decidă" pentru tine.
Te uiţi în urmă,
Şi vezi cum tot trecutul tău
A fost şters cu buretele.
Parcă nici n-ai fi fost.
Degeaba te uiţi mirat,
Încercând să cuprinzi ceva cu privirea.
Căci cu inima nu mai poţi cuprinde nimic.
E totul alb,
Sau negru,
Sau ceaţă,
Sau abis.
Nu-ţi rămâne decât prezentul,
Sau viitorul.
Şi ce te faci când viitorul se bazează pe prezent?
Înseamnă că nu-l mai ai...
Nu poţi face viitorul,
Pentru că nu trăieşti prezentul,
Şi cum să trăieşti prezentul,
Când tu eşti într-un loc,
Singur,
Cu un prag de trecut?
Dacă mi-ar fi zis cineva cât de greu
Îmi va fi acum,
Aş fi renunţat de mult!
Aş fi renunţat la tot ce înseamnă drumul ăsta,
Pe care ajungi,
Fără să îţi dai seama cum,
La capătul căruia se află pragul,
Întrebându-te "Şi acum? Unde să merg?
Eu ce fac de-acum încolo?"
Şi în minte se învălmăşesc toate gândurile,
Atât de tare se îndeasă,
Încât simţi că o să-ţi crape capul
De atâtea întrebări
La care nu găseşti răspuns...
Le-ai găsit în cărţi,
Dar nu le-ai găsit în tine...
Şi pentru că trebuie să refuleze tot
Ce se întâmplă deasupra,
Totul se răsfrânge asupra ochilor...
Când vei vedea un om care plânge,
Să ştii că, de fapt,
Îşi lasă gândurile şi întrebările
Să iasă prin altă parte decât prin gură,
Să iasă sub altă formă decât vorbe...
Şi pentru că în spate totul e o ceaţă,
Iar în faţă este la fel,
Mă găsesc la prag,
Acel prag,
Acea vârstă,
În care singura întrebare îmi curge prin ochi,
Îmi iese prin pori,
Se luptă prin cap,
Şi m-a secat de puteri,
Încât m-aş curge,
M-aş prelinge,
M-aş face ceva,
Dar aş trece peste prag,
Probabil,
Şi nu pot trece cât încă mai curge întrebarea din mine:
"Şi acum?"