Curaj

Sper că citeşti rândurile astea.
Să ştii că asta vine din mine.
Şi chiar mă străduiesc
Să nu caut cuvinte care exprimă
Tot ceea ce tăcerea exprimă.
Tăcerea... ta...
Încerc să înţeleg,
Chiar încerc să fac asta.
Se poate că am şi înţeles noţiunea.
Poate...
Am vrut o pauză...
Amândoi?
Tu.
Eu nu.
Nu cred.
Eu abia începeam să cunosc.
Să cunosc viaţa,
Abia începusem să mă trezesc.
Şi mă trezeam pentru asta.
Aveam atâtea de învăţat,
Şi începeam să le învăţ.
El ar fi zis că le ştiam deja.
Şi că îmi trebuiau experienţe.
Am început să mă schimb.
Nu poţi descoperi noul,
Dacă nu-ţi iei vălul de pe ochi,
Iar eu poate că eram... "închisă".
Şi am decis să nu mai fiu,
În fond, nu tot eu pierdeam?
Şi am început să fiu altfel,
Dar cei din jurul meu au interpretat.
Aşa cum au crezut ei de cuviinţă.
Aşa cum ai crezut şi tu.
Voiam doar să vorbim,
Să descoperim,
Sau să ne schimbăm experienţe,
Fără nimic ascuns,
Fără secrete,
Fără alte gânduri care trădează prin fapte
Ceea ce gura trebuia s-ascundă,
Ceea ce mintea ar fi vrut să zică...
Pentru că nu vorbim cu inimile,
Nu-nţelegi?
Sau nu mă crezi?
Nu te-aş minţi.
Şi am decis că aşa e mai bine,
Dar asta e alegerea mea.
Eu am ales să cred asta,
Tu ai ales, în schimb... să faci asta.
Şi încă nu am înţeles de ce nu mai vorbim.
Doar nu ne-am aruncat cuvinte de ocară,
Nu?
De ce ai renunţat
La a mă mai include în rutina ta zilnică
Este strict alegerea ta,
Chiar dacă nu o înţeleg, poate, acum.
Timpul tău este timpul tău
Iar timpul meu este timpul meu,
Iar tu decizi ce vrei să faci cu timpul tău,
Nu eu.
Nu avem "timpurile" la fel,
Aşa e,
Şi poate la tine a căpătat
Un cu totul alt sens.
Se poate că şi la mine,
Şi încă nu îmi dau seama.
Da, îmi place ca timpul meu
Să fie umplut cu persoane ca tine,
Dar se poate să nu mai fiu eu
Cea demnă de timpul tău?
Aş vrea să ştiu...
Nu judec,
Când toată lumea o face.
Eu ştiu doar că tu
Eşti stăpân pe propria ta viaţă,
Alegerile tale nu sunt alegerile mele.
Convingerile tale nu sunt ale mele.
Dar tot aş fi vrut să ştiu,
Curiozitatea încă îmi dă târcoale,
Sunt o fire curioasă.
Mereu am fost.
Ştiu, unele nu se spun,
Ci trebuie înţelese.
Aşa cum ar trebui să fie acum,
În cazul ăsta.
Nu vreau să forţez nimic,
Pentru că n-aş vrea să vină
Doar pentru că eu vreau asta,
(Da, încă vreau...)
Şi pentru că vreau răspunsuri
La întrebări care-mi încolţesc în minte.
Pentru că mereu am preferat adevărul,
În locul unei priviri care spune totul,
Sau unei vorbe care spune tot
Doar printr-un cuvânt...
Aş îndrăzni,
Mereu am fost pe principiul ăsta,
Dar acum nu ştiu ce ar trebui să fac...
Ar trebui să îndrăznesc,
Sau ar trebui să înţeleg
Ceea ce se lasă a fi înţeles?
(Şi ce ar trebui să înţeleg?!)
Aş face eu primul pas,
Jur,
Dar am impresia că tăcerea
Pe care tu ai inclus-o
Între noi,
Îmi vorbeşte...
Cred bine?
Este acum momentul acela
Când va trebui să înţeleg că...
Trebuie să tac şi să ascult,
Pentru că...
Tăcerea vorbeşte mai mult
Decât o pot face cuvintele...?
De ce... taci?