Ocean de dor

S-a făcut frig,
Şi mâinile mi-au înghețat pe suflet.
Un suflet pierdut,
Uitat,
Negăsit și neştiut.
Crezusem că mă găsisem,
Şi fuga îmi părea mai uşoară.
Primisem şi veşti,
Şi lumea părea că se schimbă
După propriile-mi dorințe.
Şi totuși,
Nimic nu dădea semne de schimbare.
Rămăsesem cu certitudini false,
Incertitudini precise care mă aruncă
În orice vâltoare,
Doar în vâltoarea vieții nu.
Am vrut căldură,
Multă căldură,
Să-ți țină cald când îmi țin sufletul rece
(Dacă, cumva, acela mi-o fi sufletul).
Nu reuşesc, de altfel,
Să mă joc cu imaginația.
Este nepăsare în jur,
Şi ignoranță,
Şi nu ştiu de unde să încep.
N-aş vrea să rămân acolo
Unde nici lumina nu-mi mai luminează cărări,
Pentru c-am devenit o povară
Pentru mine însămi.
Schimbarea este,
Dar alta,
Pe care tot eu am vrut-o,
Şi-acum o neg.
Am lăsat tristeți să mă cuprindă,
Şi să mă transforme în cineva,
Dar numai să o facă!
Auzul meu are de suferit,
Am uitat cum e s-auzi fericirea.
Eu tot o aştept,
Aştept să mă poarte viața
În capăt de lume.
Sau mai aproape.
Când vii?