Deficiențe

Prea multe vorbe
Şi prea puține înțelesuri.
Prea multe situații din care nu reiese
Nimic.
Variabile.
Nu ştim să înțelegem,
Sau nu ştim să exprimăm în cuvinte.
Şi uneori doar de cuvinte avem parte,
În lipsă de gesturi.
Şi-aşa,
Poate nici în privința gesturilor
Nu deținem vreun... alfabet.
Şi spune-mi,
La ce bun să ne tot batem capul,
Cu lucruri inutile
Şi situații complicate,
La care ajungem pur și simplu
Pentru că nu ştim să comunicăm?
La ce rost atâtea bătăi de cap,
Când cel mai bine e să renunțăm?
M-am săturat să spun lucruri
Pe care nu intenționez să le dezvălui,
Pentru că sunt intimitatea mea
Cea mai adâncă.
Dar oarecum,
Totul duce în alte şi alte direcții,
Şi aflăm câteva ceva despre fiecare,
Aşa încât începem să stricăm impresii.
Impresia cum că eu eram într-un fel,
Şi de fapt sunt în altul,
Şi invers.
Ne facem reproşuri doar pentru că nu ştim
Să ne oprim.
Atunci când trebuie.
Hai să încetăm să ne mai facem asta.
Sunt lucruri pe care le "afli" despre mine,
Şi pe care le iei de bune.
Şi mai zici că nu o faci.
Şi poate nu ții cont că doar în anumite
Contexte
Sunt aşa cum ai descoperit.
Sau poate te grăbești să-mi pui etichete,
Deşi eu nu sunt aşa cum îți apar
Atunci,
În situația dată.
Contextul defineşte, nu caracterul.
Da,
Exagerez,
Insist,
Şi câte şi mai câte.
Le ştii tu mai bine decât mine.
Şi dacă totuși s-a ajuns aici,
Eu renunț.
Prefer să rămân cu amintirile frumoase,
Şi cu toate momentele în care m-am înălțat.
La propriu.
Prefer să te ştiu aşa cum eşti tu,
Cu adevărat,
Nu aşa cum te dezvălui acum,
Descoperindu-ți "calități" care rănesc.
Orice fel de rană.
Într-un cufăr din cotloanele minții mele,
Eşti mereu acolo.
Mereu,
În acele clipe de... fericire.
Prefer să rămân cu fericirea de-a te fi avut,
Aşa cum eşti,
Decât să încerc să umplu cufărul
Cu alte situații nefericite.
Nu ştii doar că aşa suntem noi,
Oamenii,
Facem din țânțar armăsar,
Şi dacă n-avem țânțari,
Căutăm unii?