Adio!

Cunoşti senzația?
Acea senzație când cobori pe pământ,
După ce te-ai fi dat o perioadă în carusel.
Te amețeşte realitatea,
Atunci când caruselul se oprește,
Şi tu trebuie să cobori,
Căci caruselul s-a stricat,
Şi nu există şanse de a fi
Reparat.
Deşi ai crede contrariul,
Nu învârtirea din carusel m-a năucit,
Ci chiar statul pe loc
Şi coborârea pe pământ.
Mă amețeşte realitatea asta,
Pe care doar o visam,
Din când în când,
Atunci când aveam coşmaruri,
Dar ce bine că mă trezeam în carusel!
Ştiam că va veni și ziua asta,
Când va trebui să-mi iau adio,
Căci ce mai e statornic în ziua de azi?
Nimic nu va mai fi,
Niciodată.
Îmi plăcuse atât de mult în caruselul ăsta,
Şi mă învârteam atât de tare în el,
Încât am negat,
Pentru câteva momente,
Că dă semne de oboseală,
Că scârțâie din toate balamalele,
Şi că, în curând,
N-ar mai fi rămas nimic din el.
Am văzut tot,
Dar n-am vrut să mă gândesc la asta.
Mi-am asumat riscul,
Riscul că va trebui să ne despărțim,
Eu pentru că am un alt drum,
El pentru că a îmbătrânit
Sub greutatea mea.
Am decis ca ultimele clipe împreună
Să-mi ofere senzația extremă,
O fugă nebună,
Aşa cum sunt şi eu în momentul de acum.
Am plâns,
Recunosc,
Am fost în Rai,
Şi-am coborât printre mulțimi de oameni,
Pe pământ.
Sunt un copil lipsit de jucărie.
Ştiu că voi primi alta,
Dar nu mă pot obişnui cu ideea.
Ce să fac cu toate obiceiurile,
Şi toate speranțele?
Ăsta e sfârșitul?
Nu-mi place!
Mai vreau puțin în carusel,
Mi-e greu să-i zic...
Adio!