Înec

Uneori pierzi totul.
Pentru că, de fapt,
Te pierzi pe tine.
Pierzi orice urmă de curaj,
Şi orice urmă de speranță
Care sălăşluia în tine.
Inevitabil,
Căci aşa se întâmplă mereu,
Deschizi ochii şi te uiți
Şi în stânga,
Şi în dreapta.
Şi ai impresia că vezi fericire,
Fericirea care pe tine te ocoleşte.
Ştii că fiecare are propria viață,
Şi aparențele înşeală mereu.
Îți faci propria ta viață mai mizerabilă,
Construind-o pe ruinele vieții celorlalți.
Ce contează că e doar de suprafață?
Accepți orice,
Doar ca să rămâi în starea asta.
Te-ai scurge lin,
Aşa cum nisipul dintr-o clepsidră o face.
În interiorul tău totul e stins, de mult...
Ai doruri și vorbe pentru oameni
Cărora le eşti aproape,
Indiferent ce va fi.
Dar ei sunt aproape de tine?
De parcă asta ar mai conta.
Aştepți trenul ăla,
Care, de fapt,
A şi venit,
A şi plecat,
Şi ai rămas cu îndoieli atât de mari,
Încât consideri că e timpul
Să îți reverşi furia-n afară,
Să urli,
Să urli pentru tot ceea ce vezi în stânga și-n dreapta,
Iar ție îți lipsește...
Deşi ştii, cunoşti, gândeşti,
Nimic nu e ceea ce pare,
Adevărul e ascuns în adâncuri,
Iar tu visezi
La oamenii pe care, cândva,
Îi făceai fericiți doar cu un zâmbet.
A trecut totul,
Şi totul e stins.
Am crescut,
Şi îmi aştept sentința
Pentru a fi îndrăznit,
O clipă,
Să vreau mai multe decât mi se cuvin,
Deşi ar spune că mi se cuvine toată lumea,
Nu?
Mi-e dor de tine,
Mi-e dor să mă încurajezi,
Mi-e dor să-mi spui că totul va fi bine,
Şi că lupta trebuie să continue.
Mi-e dor să-ți spun tot,
Şi mi-e tare dor să ştiu,
Că am avut,
Cândva,
O parte din tine.
Sunt singură,
Şi îmi merit soarta,
Poate.
Nu mai am puteri pentru nimic,
Şi vreau un soare,
Să fie doar al meu.
Când o să te implici, nesigur,
Să-ți aminteşti că viața este puternică.
Dar tu uiți să fii...