Statornic

Uitasem cum e
Să te admir.
Te uitasem de tot,
De parcă nu o făcusem nicicând.
Şi tu erai aievea acolo,
Dar eu n-am avut ochi să te văd,
Uneori pentru că erai prea sus,
Iar eu prea jos,
Şi nu ştiam să-mi ridic capul
Să te mai văd aşa cum erai
Când te-am descoperit.
Respinsesem de la început ideea de a te vedea,
Admira,
Cuprinde cu privirea,
Pentru că mi se părea - ciudat lucru -
Că doar cei fără de noroc
Trebuiau să facă asta,
Iar eu mă consideram o norocoasă.
Acum ştiu că am pierdut,
Am şi câştigat,
Şi te-am câştigat pe tine,
Văzut printr-o fereastră mică,
Pentru că doar atât pot primi acum.
Ai fost o necunoscută,
Şi m-ai "pedepsit" când am vrut să descopăr
Mai mult din tine.
Am decis atunci să te uit,
Căci nu meritai niciun alt gând de-al meu,
Pentru că-mi plăcea să cred că doar cine merită
Primeşte gânduri de la mine.
Te uitasem pentru atât de mult timp,
Încât acum te descopeream ca pentru prima oară,
Când m-ai fascinat.
Aş vrea să nu te schmbi niciodată,
Şi să rămâni fel ca acum,
Dar mai mare ar fi regretul să ştiu
Că nu eşti nestatornic.
Mă vei fascina mereu,
Mă vei face să am mereu acea privire inocență,
Ca şi cum de fiecare dată te voi descoperi
Ca pentru prima oară.
Şi aşa va fi,
Mereu te vei schimba,
Dar asta nu e decât un lucru bun.