Extremități

Te aşezi și respiri.
Respiri aer,
Dar mai mult decât aer,
Respiri dezamăgiri.
Respiri atât de multe,
Încât aerul nu-ți mai prieşte de mult!
Respiri momente aruncate-n prăpăstii,
Cu gândul că, poate,
Inspirându-le adânc în subconştient,
Le aduci înapoi.
Deşi ştii că trecutul nu se poate întoarce.
Respiri deziluzii,
Şi amăgiri,
Şi plâns amar.
Ai vrea să dansezi cu viața,
Dar nu ştii să dansezi...
Respiri momente de restrişte,
Şi momente aruncate aiurea,
Capturate pe hârtii,
De atâtea şi atâtea ori.
Ai respirat și lacrimi,
Când ele îți ofereau însăși viața,
La intersecția de întrebări și respirații
Întrepătrunse.
"Încotro?" nu mai are de mult
Nicio valoare.
Ai respirat prea mult întrebarea asta,
Încât i-ai luat suflul.
Respiri,
Rând pe rând,
Valori,
Cărora le iei puterea,
Transformându-le în ceva lipsit de intensitate,
De licăr interior.
Aşa cum se simte,
La tine,
Subînțelesul.
Inspirat de întrebări,
Care mai de care să afle răspunsuri
La noțiuni pe care le respiri.
Respiri dezamăgiri,
Şi te-ai săturat până peste cap.
Într-o altă lume
Vei respira fericire.
Ai pierdut, însă,
Contactul cu lumea aceea.
Nu respira aşteptare,
Căci,
Poate,
Altul e destinul tău.