Respirație

Am nevoie să-mi agăț speranțe deşarte
De tine.
Nu ştiu de ce tocmai de tine,
Mai ales că de azi
Eşti doar un trecut pentru mine.
Un trecut care promitea atât de multe,
Şi care a fost dat uitării,
Din lipsă de sentimente reale.
Şi evidente.
Au fost gânduri care te-au adus
Aproape de mine,
Şi gânduri care-au marcat prăpastii între noi.
Ai revenit,
M-am bucurat,
Am exagerat,
Te-ai oprit,
Ai dat cumva înapoi?
Nu-i nimic,
Ştiu ce obiceiuri am,
Atunci când nu gândesc cu nimic.
Te-am şters de câteva ori din mine,
De câte ori vei reveni,
De câte ori te voi mai şterge,
Când vei pleca definitiv?
Mi-ai omorât timpul cu bucurii,
Şi iluzii,
Şi vise,
Pentru că erai o sursă continuă,
Furnizai clipă de clipă dorințe de atracție,
Pe care nu le puteam stăpâni
În nopți cu lună plină.
E ciudat, te-am tot chemat,
De dinainte de-a te şti.
Iar acum te chem cu-un nume care trădează aspecte
Din tine.
Am să încerc să înțeleg rostul,
Dar oare mai are vreun sens?
Ce mi-ai putea oferi în plus,
Pe lângă amalgamul de înțepături în minte,
Zvâcniri în toiul nopții
Şi vise nespus de clare,
Chiar când eram trează?
Am cunoscut oameni ca tine,
Şi nu mă interesează acum că fiecare e unic,
O să-ți pun etichete de tot felul,
Care nu relevă realitatea.
Dar mai contează?
Te-am şters
(Pentru a câta oară?)
Din bătăile inimii.
Fiecare are alt drum,
Fă în aşa fel încât nu ne mai găsim la intersecții.
Azi e o nouă zi.
Şi sunt o nouă eu.
Şi te-am uitat.