Zăpadă

S-a tras cortina
În ropotul de aplauze.
Actorii părăsesc scena,
Iar ea se ascunde.
Ar vrea să rămână,
Puţin,
Acolo,
Toată sala o calmează.
Goală.
De parc-ar fi simţit şi ea
Că are de tratat un suflet.
Mulţimea pleacă,
Dar mult prea lent.
Luminile se sting,
Una câte una,
Iar in interior pătrunde raza lunii,
Pe geamul pe care ea a privit,
Atunci când n-avea scăpare.
Dar toate s-au schimbat.
Promisiuni uitate,
Neştiute,
Lipsite în taină de ultimele cuvinte
Care le adevereau.
Au fost prea multe,
Multe,
Încât ar îndrăzni să ningă
Sub felinarul pus în nicăieri.
În mijlocul lui nicăieri.
Şi-n loc de fulgi,
Ar ninge cu emoţii,
Dar momentan ninsoarea nu apare.
Felinarul n-a ajuns încă
La locul potrivit,
Şi ea va trebui s-aştepte tăcerea
Să-şi facă rândul,
Iar lumea,
Extaziată,
Să fluiere din suflet.
Căci sufletul e arma
Cu care ea omoară şi timp,
Şi existenţe,
Şi acţiuni pe care le cere în mod tulburător.
Şi totuşi,
Sala e goală,
Lumina difuză,
Pentru că interiorul ei
Nu e capabil de puritate.
Lumina e slabă,
Dar ochii văd bine în întuneric.
Şi zăreşte întreaga sală,
Stând la picioarele ei.
Ca s-o aplaude.
Ca s-o calmeze.
Ca s-o schimbe
Şi s-o facă şi mai vulnerabilă
În faţa vieţii.
N-a înţeles nimic,
Deşi decorul ar ajuta-o.
Visează cu ochii deschişi
La momente atât de îndepărtate,
Şi trecute.
Momente care-au fost
Şi care nu mai vin.
Momente pline de emoţii,
Când toată sala era a ei.
Pentru că fermeca lumea.
Le oprea inimile,
Şi sufletele,
Şi îşi punea amprenta pe ele,
După care le dădea drumul,
S-alerge nestingherite în interiorul ei.
Nu faci legăturile, aşa-i?
Dar ele există,
Dintotdeauna au existat,
Şi lumea pleca fără suflete din sală,
Căci ea le ţinea captive în interior.
Făcea asta de fiecare dată
Când sala era plină şi oamenii zâmbeau.
Până când...
Sala e goală,
Iar ea priveşte cortina.
Ascunde multe.
Multe sunt nevăzute,
Şi aşa făcea şi ea din sufletele furate:
Îşi făcea o cortină,
O cortină care s-o protejeze
De toate privirile oamenilor care zâmbeau
Şi-o aplaudau frenetic.
Şi-a început să ningă,
Deşi felinarul nu există.
Zăpada e necălcată,
Şi tare-ar vrea să fugă în locuri neumblate,
Acompaniată doar de instrumentul care calmează.
La care ştia, şi ea, cândva,
Să cânte.
Acum cântă sufletelor
Cărora le-a dat drumul
Când i s-a părut că lumea era mirifică.
Şi-ar coborî din scenă,
În zăpadă,
Şi cine-ar fi acolo să admire eternul?
Ar vrea să fie cineva.
Oricine.
Dar după ce-şi va fi revenit.
Zăpada s-a aşternut în ea,
Şi clipele îngheţate s-au oprit.
Ar opri timpul,
Dar el a fost demult încălzit
De felinarul care aşteaptă
Ocazia.
Ocazia când îi va lumina puternic interiorul.