Ştiinţă

Mă cunoşti destul de bine,
Sunt ca o carte deschisă.
Ştii că îmi place să ştii exact ce gândesc,
Asta ne scuteşte de interpretări inutile.
Urăsc să-ţi spun că ai dreptate,
Iar în ultima perioadă o fac cam des...
Se pare că dăinuie copilul în mine,
Care nu vrea şi nu vrea să-nveţe,
Deşi tu mi-ai repetat de atâtea ori
Că nu mă înveţi nimic.
Vezi?
Până nici aici nu dau cu înţelesul.
Cred că uneori o să te saturi să îmi spui mereu,
Să-mi deschizi ochii
Şi să mă faci să văd "dincolo".
Şi tocmai pentru asta
Prefer să mă ascund.
Aşa e,
Nu mă pot ascunde nicăieri de mine,
Pentru că faptele şi vorbele
Sunt tot acolo.
Dar vezi tu,
Oricâte cărţi aş citi,
Oricâte informaţii aş primi,
Oricât aş vrea să-nvăţ de mult,
Încă mai fac greşeli stupide.
E drept că nu gândesc,
Nu înainte de a vorbi,
Nu înainte de a scrie,
Şi-mi pare rău că am ajuns exact acolo
De unde am plecat atunci,
La început.
Primul început.
Poate aveai impresia, la celălalt început,
Că vorbeşti altfel cu mine,
Pentru că înţeleg altfel,
Diferit.
Şi eu eram altfel,
Chiar vorbeam altfel,
Chiar gândeam altfel.
Şi dacă mă uit puţin în urmă,
Îmi dau seama cât de multe s-au schimbat
Într-un timp atât de scurt.
În gândirea mea.
Simt uneori că tocmai,
Cu cât citesc mai mult,
Şi-ncerc mai mult să transpun în viaţă
Ceea ce-mi va aduce satisfacţie
În planuri nedorite de alţii,
Cu atât pare că uit,
Şi uit,
Şi uit,
Şi-mi doresc să dispar.
Şi vreau să mă ascund,
Dar nu cu capul în pământ,
Aşa cum face struţul.
Eu m-aş ascunde de tot,
În văgăuna din colţul minţii,
Şi-aş stinge lumina,
Deşi ea n-ar fi aprinsă.
Dar ca să fiu totuşi sigură că nu mă vede nimeni.
Deţin supărări împotriva mea,
Şi asta nu mă scoate la liman.
Am impresia că tot ce fac e în zadar,
Sunt din cale-afară de neatentă!
Ar fi bine să uit de mine,
Uitată acolo,
Pentru o perioadă.
Sau pentru-o viaţă-ntreagă.
Am nevoie să nu mă vezi.
Căci în clipa asta nu mă iubesc
Câtuşi de puţin.
Şi cu atât mai mult că tu n-ai avea ce să vezi.