Linie

Ce visezi când eşti cu mintea concentrată?
Ce vezi când pleoapele-ți acoperă ochii,
Strălucind în întuneric libertăți concrete?
Ai vrut, şi-ai primit.
Renunți aşa uşor la toate?
Îți ții dorul în sticluțe.
Pe unele le-ai spart, din greşeală,
Şi-a-nceput să-ți fie dor,
De dinainte de-a pleca.
Alte sticluțe, ştiu,
Zac în unghere luminate,
Doar, doar, le vei privi cu interes,
Mai ales că sunt inscripționate.
Unele cu nume,
Altele cu idei,
Altele cu lucruri concrete.
Ai strâns o viață de om într-un loc,
Şi-acum muți locul în alt om.
Ce iei în bagaj?
Cineva pusese sticluțele tale cu dor,
Ca nu cumva să le uiți în oameni,
Sau şi mai rău: să le uiți de tot.
Dai semne,
Speri,
Priveşti,
Şi toți se uită ciudat la tine.
"Tu ce-i mai fi vrând?"
Sunt dureri care-ți plac,
Şi care te făceau om.
Pe astea le laşi în urmă.
Şi ce mai laşi în urmă,
Şi ce iei cu tine?
Iei dispariție,
Şi laşi urme.
Urme de tine.
În ceilalți.
Peste tot.
În gânduri, în priviri,
În râsete.
Laşi sticluțele de dor,
Bagajul e prea plin.
Diminețile se adună,
Cântându-ți rămas bun.
Plecarea ta e iminentă.
Ai fi vrut, cât ai fi vrut...
Îndrăzneai să ceri universul pe tavă,
Şi oameni potriviți ție,
Cu care să schimbi libertăți variate,
Pasagere,
Arzânde.
Ai primit universul pe tavă,
Şi suflete rătăcite în prag de dor.
Lumea ta s-a sfârșit.
"Nou" este cuvântul pe care trebuie să-l ştii.
Iubeşte-l,
Este noua ta casă.
Alungă orice dor,
Şi nu te uita în urmă.
Toate au menirea să te țină-n loc.
Bagajul e prea uşor,
Hai, pune, totuşi,
O sticluță cu dor.
Dar vezi, alege bine!
Nu vrei cumva să te întorci...