Întrebări

Sunt locuri pe care nu vrei să le descoperi.
Sunt locuri în care vrei să ajungi.
Sunt locuri în care ai vrea să revii.
Sunt locuri în care ai dubii: vrei să te afli.
Sau nu vrei să te afli.
M-am gândit că cel mai bine
Ar fi să fac o hartă.
Tu prin ce loc vrei să intri în mine?
Din ce loc vrei să începi explorarea?
Am să scriu pe hartă,
Sub formă de notă de subsol,
Faptul că mulți, foarte mulți,
Pornesc descoperirile din mine
Prin ochi.
Da.
Prin ochi.
Se înfățișează în fața mea,
Uitându-se la mine.
Explorarea a început.
Au primit undă verde,
Şi nu-i pot lăsa să nu intre.
E absurd,
Ar trebui să închid ochii.
E drept,
Unii sunt mai şmecheri,
Lasă la urmă explorarea prin ochi.
Şi decid să intre în mine prin alte căi.
Prin urechi.
Pot închide ochii,
Ca să opresc explorarea cuiva ce vrea să invadeze
Perimetrul meu restrâns,
Dar pot să nu aud?
Aud, am auzul fin...
Şi uite, unii încep prin calea asta.
Auzul meu se-nclină,
Şi mă simt ca într-o mare de soare.
Adie vântul lin,
Şi cuvintele rostite îmi invadează trupul,
Căutându-şi locuri doar ale lor.
Fiecărei părți din mine
Îi corespunde un cuvânt.
Sunt plină de cuvinte,
Dacă mă privești.
Sunt casă pentru cuvintele lor,
Care se-aştern ca o pictură monumentală,
Lin.
Alții decid să înceapă explorarea din mine
Folosindu-se de atingeri.
Atunci când decid să nu văd,
Şi de-auzit nu aud decât ploi,
Vin oameni care lasă pe cuvinte
Stări.
Sunt cuvinte care au nevoie de acoperiş,
Căci casa mea nu le poate ține pe toate.
Le mai pierd,
Corpul meu freamătă dorul cuvintelor căzute.
Au fost prea multe,
Nu mai era loc...
Atingerile persoanelor care mă explorează
Oferă punți,
Acoperişuri,
Cuvintelor.
Alți exploratori sunt mai vicleni,
Şi decid că locul de pornire către descoperiri
Trebuie să fie din minte.
Dacă mintea îți dă voie,
Toate celelalte se supun.
E drept, pentru a începe explorarea de-aici,
Trebuie totuși,
Să fi trecut,
Rapid,
Cel mai rapid posibil,
Prin ochi şi auz.
Atingerile nu sunt întotdeauna puncte cheie.
Cea mai periculoasă explorare
E cea care porneşte din inimă.
Ce cauți acolo,
Cine ți-a dat voie să intri?
Am puține chei,
Şi un singur lacăt uzat,
Deşi probabil au fost făcute copii după cheile alea puține,
Prea mulți au început explorarea de-aici,
În ultima vreme,
De parcă inima mea e un refugiu.
Corpul mi-e casă pentru cuvinte,
Trebuie să-mi fie şi inima casă pentru ceva?
Mulți decid,
Însă,
Că închid ochii prea mult,
Sau că nu aud nimic,
Şi că atingerile nu acoperă nimic.
Şi puțini dintre ei merg mai departe.
Puțin mai departe.
Sunt unii care nu se satură,
Şi explorează fiecare colțişor,
De parcă eu nu mai exist.
De parc-au descoperit pierderea din mine,
Sau sufletul ascuns în pustiu.