Greu

Începi,
Și ți se pare că un nou început
Va pune ordine în viața ta.
Ți-e frică, totuși,
Să privești înainte,
Dar nu ştii de ce.
Ai pierdut ceva din tine
Cu acest nou început,
Și-ai vrea să te întorci,
Să te întorci la momentele în care
Nimic nu perturba liniştea din tine
Și din jur.
Dar viața nu stă în loc,
Și alegi să mergi mai departe.
Sau nu alegi,
Se întâmplă, pur și simplu.
E vremea pentru oameni noi,
Care să îți ofere bucăți din tine
După care te tot uiți înapoi.
Fiecare din noile persoane deține
O parte din tine.
Sau poate nu-i așa,
Dar te minți,
Pentru a nu îți mai provoca dureri de gât...
Ar trebui să ai ochi la spate,
Pentru a privi mereu locul de unde pleci,
Ce laşi în urmă,
Amintirile la care nu renunți,
Pentru că îți țin loc de cald,
De iubire,
De sete,
Mai ales de sete...
Sete de tine,
De oameni,
De vise,
De lucruri comune,
De priviri,
De tot ce a fost...
Începutul nu e, de fapt,
Un început.
Lumea cea nouă nu a adus bucăți din tine,
Ci doar dezamăgiri.
Îți deschizi sufletul,
Și nu este de dorit.
Cine are nevoie de sufletul tău bolnav?
Vindecarea nu există,
Cât mereu te uiți înapoi...
Te doare pe interior
Ca o rană sângerândă,
Care nu se închide,
Nu se închide,
Și nu se închide...
Îți clădești un sfârșit continuu
Pe un morman de aşteptări,
Dezamăgiri,
Nepăsări,
Și speri la mai bine.
Ce-i de făcut?
Dar nu faci totul, deja,
Așa cum trebuie?
Cine are nevoie de oameni noi,
Când trecutul ține loc de toate?