Exagerare

"Pune-ţi o dorinţă!" îmi spusese,
Şi eu închisem ochii.
Ce trebuia să cer?
Făcusem mult prea mult rău,
Încât să vreau,
De data asta,
Binele.
Aşa că n-am suflat în lumânări,
În fond,
Nu existau.
Era doar cu privirea acolo,
Căutându-mă,
Aşteptând ca la fiecare coborâre de-a mea
Să îi regăsesc paşii pe care îi pierduse
Cu altcineva.
"De ce insist?", am întrebat eu.
"Pentru că tu crezi în ceva", îmi răspunse.
Nu mai credeam în nimic.
Cum puteam să dezvălui că pasiunea din sărut
Nu era reală?
"Ai fi mers mai departe?" am întrebat eu.
Rămăsese fără răspuns,
Ca întotdeauna,
De parcă eu eram adesea vinovată
Pentru bătăile inimii lui.
Ştiu că mă căuta,
Recunoscuse.
Iar eu eram tot mai slabă,
Găsindu-mi defecte acolo unde nu existau...
Îmi spusese să îl dau uitării.
De fapt,
Devenisem un soi de slăbiciune,
Şi îi făceam rău.
O simţise din plin,
Aşteptând tăcerea mea.
Dar nu puteam să tac.
Nu puteam,
Pur şi simplu.
Lipsa mea îl bucura,
Şi lăsa totuşi, semne,
C-ar vrea să mă vadă.
Sau aşa vedeam.
Mă lăsam condusă de închipuiri,
Şi controlam tot.
Mai puţin pe mine.
"Unde vrei să ajungi?" mă întreba din priviri.
"La tine", i-am spus, nedumerită.
"Ne despart mări şi ţări", adăugase.
Nu-mi era frică de distanţe,
Dar ştiam că o dată plecată,
Existau toate şansele să prefer marea, în locul lui.
I se părea cum că întrecusem orice limită,
Şi-acum mă punea să îmi pun dorinţe?
Mi le pusesem,
Dar nu i-am spus.
Căutam amândoi ceva,
Şi ne-am călcat sentimentele.
El mai mult,
Avea piciorul mare.
Dar eu mai intens,
Ştiam să mă joc cu vorbele.
Ar fi vrut să încetez,
Dar eu mai mult ca el.
Am închis ochii şi mi-am pus o dorinţă.
"Vreau să cunosc ce îţi provoacă ţie fuga".
Îmi scrisese pe-o hârtie,
Cu litere extrem de mici.
"...tu".