Poate

A trecut timp
De atunci.
A trecut timp,
Şi eu tot amorţită sunt.
Ca un urs în hibernare,
Simţurile mele s-au oprit.
Sper că doar pentru un timp.
Altcineva a preluat controlul asupra mea.
Nu mai sunt om,
Nu mai gândesc.
Nu mai simt având o inimă în piept.
Cred că şi-a mutat şi ea locul,
În sala de mese,
La metrou,
Sau probabil în gară.
Acolo unde emoţiile încă există...
A trecut timp de când m-a ars inima
Pentru că am iubit prea mult,
Şi prea repede,
Sau dimpotrivă,
Prea puţin...
A trecut timp de când a bătut intens,
Şi s-a zbătut,
Vrând să scape din închisoarea corpului meu,
De parcă el ar fi ţinut-o captivă...
A trecut timp,
Şi totul s-a rărit,
Sau a început să dispară,
De parcă nu mai am dreptul
Să am acces la priviri
(Intense),
Zâmbete... cu subînţeles,
Cuvinte oprite la graniţa vieţii,
Care nu s-au mai născut pe buzele tale,
Sau ale mele,
Avortându-le.
Omorându-le pe interior,
În interior,
Eliminându-le existenţa...
A trecut timp
De când am privit,
Ultima oară,
Ceea ce tânjeam,
Cu inima minţii,
Fiindu-mi reprimat orice acces la emoţii.
Ca şi cum timpul meu a trecut,
S-a terminat visarea,
Iar acum sunt condamnată la zile
Fără tine.
Oricine ai fi tu.
Mi-e dor de priviri schimbate pe sub gene lungi,
Ca şi cum şi ele însele se lungesc
Pentru a ajunge la mine.
A trecut timp
De la ultima poezie a sufletului meu
Pentru că inima ar zvâcni
Dar n-are cui să îi arunce
Tot dorul ăla pentru tot şi toate,
Acumulat în multe absenţe,
Din ce în ce mai lungi şi mai dese...
A trecut timp,
Prea mult timp,
Şi prea tânără sunt
Pentru lupta asta.
Vreau un strop din tine,
Dacă îmi dai emoţii.
Vreau să vii aici,
Sub orice formă vrei tu.
Vreau să îmi răpeşti mecanismul
Care m-a înrobit,
Făcându-mă neom.
Nu ştiu cine eşti,
Cine vei fi,
A trecut timp
Şi vreau emoţii...