Erou

De ce uităm?
Acumulăm prea multe
În suflet,
Așa-i?
Și unde,
Și cât să încapă
Tot ce inima vrea,
Și mintea cere?
Uităm,
Ca mai apoi
Tot ce am acumulat
În tot acest timp
Să se transforme în amintiri,
Amintiri care poate dor,
Și care răscolesc
Întreg universul tău...
Se spune că timpul
Le rezolvă pe toate,
Și că în orice impas,
Doar timpul vindecă
Răni.
Eu zic că uitarea vindecă,
Pentru că timpul trece
Sau nu trece,
Dar uitarea ajută
Cu adevărat.
Degeaba a trecut o veșnicie,
Dacă tu porți în suflet
Dureri.
Și viața,
Mereu îngreunează situațiile
Dificile.
Uităm atât de repede
Ceea ce e frumos,
Ca să ne luptăm
Cu rănile,
Oricât de adânci.
Ar trebui să învinuim uitarea,
Pentru că nu ne ajută cu nimic
Venind atât de târziu...
Și mi se pare
Că cel mai frumos
Ar fi să uităm mereu.
Deși uitarea nu va fi
Niciodată
Veșnică.
Uităm acum,
Uităm peste o oră,
Uităm ce am făcut ieri.
Și dacă am căuta să ne amintim,
Să reluăm firul,
Cu siguranță ne-am aduce aminte.
Mai ușor dacă s-a întâmplat mai recent,
Mai greu dacă s-a întâmplat
Acum ceva timp.
Și amintiri avem,
Mereu,
Înmagazinate în toate colțurile minții.
Deci nu uităm niciodată până la capăt.
Așa că eu propun,
Mai degrabă,
Să uităm.
Să uităm cât mai mult cu putință,
Ca să avem momente de fericire
Mai dese.
Dacă uit că astăzi
Te-am avut o clipă,
Mâine voi vrea din nou să te am,
Uitând că și azi te-am avut deja.
Și azi am fost fericită,
De ce să nu fiu și mâine?
Dacă uit,
Mintea nu mă va mai mustra,
Și o vom lua de la capăt,
Iar și iar,
(Re)Trăind mereu momente...
Îmi doresc să deținem
Un buton,
Prin care să uităm
Tot ce e rău,
Iar din momentele acelea
Să nu ne rămână nici amintiri,
Nici imagini,
Nici nimic.
Iar când trăim ceva frumos,
Să ne bucurăm de fericire,
Apoi să uităm că am fost fericiți,
Pentru a ne da,
Iarăși,
Dreptul la fericire...
Dar noi suntem oameni,
Și fiecare își scrie povestea.
Și de darul uitării
Doar unii se pot bucura mai des
Și mai intens.
Vreau să uit bucuriile de azi,
Ca mâine să am iar
Dreptul la fericire...