Nepăsare

Acceptasem să cred
Că va fi diferit,
Ca de fiecare dată.
Şi mă trezisem la sfârşitul ei.
Cufundată-n uitare era şi ea,
Şi el,
De parcă amnezia înconjura tot.
Unde erau mâhnirile,
Şi de ce minţisei?
Ochii tăi fixau
Privirea mea pierdută.
Voiai să-ţi duc dorul?
Sau ce voiai?
Îmi spuneai lucruri pe care nici tu
Nu le credeai,
Ţi-era teamă că mintea
Ar fi trecut la un alt nivel?
Ah, da!
Mintea ta o făcuse deja,
Şi-o aştepta şi p-a mea,
Dar eu eram guvernată de suflet,
Iar tu nu ştiai asta.
Scăparea ta mi-a arătat privirile tale,
Ştiam să mă opresc la timp.
Ai fi vrut o continuare,
Dar ai găsit una mai bună.
Se potrivea pe stilul tău.
Acceptasem,
Dar îmi dovedeai pe zi ce trece
Contrariul.
Îţi dai seama ce repulsie i-ai provocat
Minţii mele?
Sufletul îmi plecase,
Şi-am iubit lucrul ăsta
Pentru prima oară.
Însemna că nu meriţi nimic,
Nici măcar o altă vorbă frumoasă.
Aveai prea multe dileme,
Iar eu tocmai ce căpătasem unele noi.
Tu chiar crezi că le voiam şi pe ale tale?
Te dădusem uitării,
Venea sfârşitul ei,
Şi tot acolo eram.
Aşa că am plecat mai departe...