Fapt

Spune-mi, te rog,
Ce ne mai ține împreună?
Ce îmi sare din priviri,
Și nu reușesc să văd clar
Realitatea în care trăim?
Ce anume mai avem,
Acum,
După atâta timp,
Din tot ce dețineam la început?
Ce anume mai există din
Toate sentimentele,
Pe care le împărțeam la început,
Și pe care le țineam doar pentru noi?
Scuză-mă dacă acum sunt egoistă,
Și nu mai vreau să împart cu tine
Nici măcar rutina...
Ți-am dat,
Ție,
O groază de zile,
În care te desemnasem să reprezinți
Universul meu,
Avusesem grijă de tine,
În defavoarea mea,
Și făcusem din tine
Altarul la care mă închinam
Zi de zi,
Clipă de clipă...
A fost iubire?
Da, a fost,
A fost atât de multă,
Încât n-am știut cum s-o păstrăm,
S-o înmagazinăm într-un cufăr,
Și să ne luăm din ea,
Puțin câte puțin,
Ca să ne-ajungă până la sfârșitul vieții,
Deși niciodată nu ne gândisem
Atât de departe.
Am risipit-o, însă,
Așa cum risipeștii anii de viață,
Și te trezești acolo
Unde n-ai vrea să fii...
Acum,
Uite,
Suntem doi oameni,
Cam departe unul de celălalt,
Și știu că și tu te-ai întrebat,
În ultima vreme,
Cine sunt eu și unde e fata
De care te-ai îndrăgostit
Acum ceva ani.
Ne-am schimbat,
Iubirea ne-a schimbat,
Pe urmă obsesia unul de celălalt,
Pasiunea,
Dorințele,
Spațiul,
Zilele,
Lunile,
Anii,
Rutina,
Dorința de evadare...
Zi-mi,
În ce loc ne aflăm acuma?
Cine mai suntem
Din ce-am fost?
Mai avem, oare, o urmă,
În noi,
Din tot ceea ce eram acum atâția ani?
De ce lăsăm rutina
Să ne mănânce de vii,
Până când nu va mai fi
Nimic care să ne lege?
Spune-mi, te rog,
Ce ne mai ține împreună?
Mai există iubire,
Chiar mai există?
Hai să ne spunem adevărul,
Măcar atât merităm,
Nu?