Prăbușire

Ascult.
Nu se aude nimic,
Nici sufletul meu nu mai șoptește.
Doar pielea găinii,
Tremurul,
Mă face să realizez
Că sunt vie.
Totul e tăcere.
Și toate trec în jurul meu,
Și lumea trece.
Nu sunt nicăieri,
Și locul meu e nedefinit.
Viteza cu care circulă
Lumea întreagă
E prea mare.
Sunt pierdută în neant,
Sau neantul și-a găsit loc în mine?
Să plâng,
S-aștept,
Să închid ochii și să mă las,
Purtată,
În jocul vieții?
E prea dură,
Și eu mult prea afectată,
Teribil de afectată...
Și orizontul nu-l văd,
L-am înecat în lacrimi,
Am plâns mult,
Mult prea mult...
Cum aș putea să mă pierd de tot,
Să mă transform în mișcare,
Să curg în direcția universului
Și să renasc sub mii de alte forme?
Totul e tăcere,
Nici liniștea nu spune nimic.
Mintea mi-e golită,
De frică,
De frica sufletului care
S-a oprit.
Sau poate s-a evaporat.
Cuvinte nu mai am,
Să-l strig...
Când ți-e sfârșitul aproape,
Știi?