Convingere

Rămân mereu amintiri
Pentru că mintea stochează momente.
În funcție de nivelul de intensitate pe care l-ai avut.
Astfel încât,
Constați,
Că întreaga viață se rezumă
La amintiri.
Urâte.
Frumoase.
De orice fel.
Mintea mea (doar a mea?)
Redă povești din vise.
De parcă întreaga mea viață
Ar fi un vis.
Și este,
Dacă realitatea ne-o creăm noi,
Alegând un vis în detrimentul altuia.
Și știu că e vis,
Și știu și când anume l-am avut.
În ce context,
În ce perioadă.
Înregistrez tot ce zboară,
Suflă,
Lângă mine,
Și memoria mea "R.A.M" se pare
Că nu e chiar de scurtă durată.
Am început să am flash-uri
Din vise,
Nu din amintiri.
În ultima perioadă,
Tot mai des.
Tu ce îți aduci aminte că ai făcut
Acum trei ani?
Greu de spus,
Nici eu nu îmi aduc aminte.
Dar,
Tu ce ai visat acum trei ani?
Imposibil,
Știu,
Cu toate astea,
Eu,
Aș putea da un răspuns
La cea din urmă întrebare.
Dar nu acum,
Că nu eu cer minții răspunsuri,
Ci poate ea mie.
Și trebuie,
Așadar,
Să aștept momentul potrivit
Ca să pot răspunde.
În fond,
Încă sunt la stadiul
În care ea mă manipulează pe mine.
Ce-i drept,
Și eu îmi pun aceeași întrebare:
De ce îmi aduc aminte
Frânturi din visele pe care le-am avut,
Acum și poate zece ani?
Știu exact momentul visului,
Atunci când îmi apare prin minte,
Ca o nălucă
Care tot insistă să rămână.
Și pentru care
Viața în sine
Este un alt vis.
E clar,
Realitatea nu este chiar realitate.
Și poate mintea
Încearcă
Să spună ceva.
Fiecare cu metodele lui.
Am să caut în detaliu,
Deși nu știu sigur
Dacă-mi va servi la ceva.
Dar cine a zis că mintea
Nu a scormonit prin unghere
Ca să-mi aducă în prim plan
Ceva ce am visat acum mult timp?
Și eu care credeam
Că doar tehnologia avansează...
O să o las,
Atunci,
Să-și facă de cap.
Deși trebuie să aflu
Răspunsul la întrebările ei.
Numai că, să faci legături,
Uneori,
E mai greu decât
Să recunoști
Adevărul.