Cale de mijloc

Nu mint
Și nu spun adevărul.
Doar ici, colo,
Câte o frază răzleaţă,
Care să lase loc
Interpretărilor.
Cum noi, oamenii,
Ne pricepem cel mai bine
Să punem etichete,
De ce să nu oferim și prilej
Unora
Pentru a face asta?
Așa,
O frază bine gândită
Lasă mereu loc la două sau mai multe
Interpretări.
Ne place să ne jucăm cu focul,
Am observat că toată lumea
Se cam arde.
De ce să nu ne jucăm
Cu cuvintele,
Când astea nu dor,
Dar provoacă răul cel mai mare?
Suntem răi
Unii cu alții,
Și cu noi înșine.
Uneori.
Ce-ar fi să creăm confuzie
De fiecare dată când spunem ceva?
Doar ne facem din cuvinte
Aliați.
Sau dușmani.
Depinde de dispoziție.
Eu de acum încolo
Voi nega
Și accepta
În același timp.
Nu,
Nu se exclud reciproc,
Așa cum ar fi în logica noastră.
Un lucru e alb și negru
În același timp.
Nu, nu depinde
De care parte privești,
Din umbră
Sau din lumină.
E altă logică,
La fel cum și ideea
Prezentată mai sus
E... altfel.
Nu asculta ce zic,
Sau poate bagă la cap.
Nici eu nu știu că există mereu
Măcar două părți
Acceptate în același timp.
Sau negate.
Sau ambele variante, combinate.
Dacă noi,
Oamenii,
Ne pricepem la multe lucruri rele,
Poate ar fi timpul
Să nu ne mai pricepem
La nimic.
Nici la bine,
Nici la rău,
Ci la nimic.
Nimicul nu doare,
Pentru că,
Teoretic,
Nu există.
Bine,
Fiecare cu interpretarea lui,
Cu varianta lui,
Sau variantele.
De astăzi m-am hotărât:
Nu mint,
Nu spun adevărul.
Sunt între,
Dar niciodată între,
Pentru că le iubesc
Și deci mă plasez
Doar la extreme.
Nu mă crede,
Nu mă critica,
În fond,
Nu pot exista împreună două sensuri
Diametral opuse?
Eu ca persoană am mai multe sensuri,
Așa că,
Conviețuirea tuturor sensurilor
Poate fi cât se poate de normală.
Cum se iubesc unii oameni
Cu pasiune,
Urându-se în același timp.
Spune orice,
Mă pricep să returnez
Mereu
Doar extremități.
Asta mă definește.