Sfat

Nu știu de ce îmi făcea o plăcere sadică
Să fac asta.
Să îi fac asta.
Îmi impuneam mereu,
În fiecare zi,
În fiecare dimineață,
Că mă opresc.
Și nu puteam.
Nu mai aveam control asupra mea,
Și nici nu mă gândeam că l-am pierdut.
Îmi spuneam,
De fapt,
Că mă pot opri oricând,
Și mă opream.
Dar nu pentru mult timp.
Eram mult prea atentă la mediu,
Iar mediul îmi furniza necesarul.
Zilnic,
Oră de oră,
Încât îmi era greu să îi refuz pe ceilalți.
Preferam să provoc durere în alte părți,
Și să fiu fată bună prin alte medii.
Și nu eram.
Nu mă mai recunoșteam,
Sau poate doar acum reieșea
Adevărata mea natură.
Ceva se pierduse pe drum,
Sau dimpotrivă,
Apăruse,
Așa încât să fiu pe plus la orice.
Și pe minus fix la ce nu trebuia.
Să fiu pe plus la sadism,
Provocarea voită a durerii,
Plângerile,
Și mult deasupra.
Să fiu pe minus la bun simț,
Voință,
Respect,
Stimă,
Și efort.
Schimbasem un efort cu altul.
Pozitiv cu negativ,
Că doar așa mintea
Putea să își facă de cap,
Fără ca măcar să mă deranjeze asta.
Cred că nu mă cunoscusem niciodată cu adevărat,
În circumstanțe reale.
Asta era adevărata mea natură,
Și ciudat,
Mă străduiam doar din vorbe,
Nu și din fapte.
Voiam raiul,
Dar făceam numai păcate.
Aș fi meritat o pedeapsă,
Dacă asta m-ar fi adus pe drumul către rai.
Ar trebui să îmi surâdă într-o zi,
Spunându-mi:
"Până aici ți-a fost!".
Parcă aștept clipa aia,
Căci știu că asta mă va opri
Din a fi malefică,
Dar mi-e frică de momentul acela,
Și nu îl vreau venind.
Am un viciu,
Așa cum am avut și altele.
Aș vrea să mă opresc din asta,
Fac mult prea rău.
Aș vrea să dispară mediul,
Să mă întorc la mine pe calea de pe care plecasem.
Aș vrea ca toate astea să înceteze.
Am nevoie de vechea eu.
Pentru că noua îmi dă dureri de cap.
Şi nu numai...