Sunt atât de multe de ținut minte.
Şi toate astea conduc către un nou "tine".
Un "tine" pe care l-ai uitat,
Un "tine" pe care încerci să-l descoperi,
Pentru că vrei să vezi dincolo.
În viață este vorba de alegeri.
Alegi ceea ce vrei,
Şi uneori prea puțin
Ceea ce-ți face bine,
Dacă nu conştientizezi.
Şi în fond,
Ce atâta alergătură?
După ce?
După cine?
Tu ești mereu aici,
În interiorul tău,
Nu e nevoie să alergi.
Nu-ți dai seama,
Poate,
Că lumea din jurul tău
E exact aşa cum vrei tu să o vezi.
Tu o creezi,
După principiile tale,
După standardele tale,
După gândirile tale.
Trebuie să ştii să-ți schimbi privirea,
Pentru că privirea ta
Schimbă lumea ce te-nconjoară.
Cum vrei tu să priveşti tot?
Ai darul de a vedea,
Alege să vezi frumosul!
Lumea ți se aşterne la picioare
Aşa cum tu o vezi.
Plină de nesiguranță,
Regrete,
Îndoieli,
Sau din contră,
Plină de bucurie,
Frumusețe,
Şi clipe magice.
Şi oricât mi-ar fi de greu să mă abțin,
Prefer să mă abțin,
Până va căpăta sensul de
Reflex.
Nu judeca,
Pune-te mereu în locul celuilalt,
Cu adevărat.
Ai să fii surprins că, poate, şi tu,
Ai fi reacționat la fel
În aceeași situație.
Vezi?
Lumea e fix aşa cum o vezi tu,
Prin ochii tăi.
Eşti creatorul propriei tale lumi,
Şi dacă vrei să fii înconjurat
Doar de ceea ce-ți place,
Schimbă-ți privirea.
Uită-te altfel,
Vezi peste şi prin.
Vezi dincolo.
Tu şi lumea înconjurătoare
Sunteți aceeași persoană.
Aşa cum privești lumea,
Aşa te priveşti pe tine.
Şi toate astea conduc către un nou "tine".
Un "tine" pe care l-ai uitat,
Un "tine" pe care încerci să-l descoperi,
Pentru că vrei să vezi dincolo.
În viață este vorba de alegeri.
Alegi ceea ce vrei,
Şi uneori prea puțin
Ceea ce-ți face bine,
Dacă nu conştientizezi.
Şi în fond,
Ce atâta alergătură?
După ce?
După cine?
Tu ești mereu aici,
În interiorul tău,
Nu e nevoie să alergi.
Nu-ți dai seama,
Poate,
Că lumea din jurul tău
E exact aşa cum vrei tu să o vezi.
Tu o creezi,
După principiile tale,
După standardele tale,
După gândirile tale.
Trebuie să ştii să-ți schimbi privirea,
Pentru că privirea ta
Schimbă lumea ce te-nconjoară.
Cum vrei tu să priveşti tot?
Ai darul de a vedea,
Alege să vezi frumosul!
Lumea ți se aşterne la picioare
Aşa cum tu o vezi.
Plină de nesiguranță,
Regrete,
Îndoieli,
Sau din contră,
Plină de bucurie,
Frumusețe,
Şi clipe magice.
Şi oricât mi-ar fi de greu să mă abțin,
Prefer să mă abțin,
Până va căpăta sensul de
Reflex.
Nu judeca,
Pune-te mereu în locul celuilalt,
Cu adevărat.
Ai să fii surprins că, poate, şi tu,
Ai fi reacționat la fel
În aceeași situație.
Vezi?
Lumea e fix aşa cum o vezi tu,
Prin ochii tăi.
Eşti creatorul propriei tale lumi,
Şi dacă vrei să fii înconjurat
Doar de ceea ce-ți place,
Schimbă-ți privirea.
Uită-te altfel,
Vezi peste şi prin.
Vezi dincolo.
Tu şi lumea înconjurătoare
Sunteți aceeași persoană.
Aşa cum privești lumea,
Aşa te priveşti pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu