Revenire

Îmi trebuise destul de puţin timp
Să te uit.
Deciseseşi, ca şi cea din urmă dată,
Să dispari.
Aşa cum îţi plăcea ţie.
Fără explicaţii,
Fără nimic în plus,
Ci doar în minus.
Te uitasem,
Probabil şi pentru că trecuse atâta timp,
Sau poate că mintea decisese,
La un moment dat,
Că nu are rost,
În fond,
Nu mai meritai nimic de la mine.
În plus.
Chiar uitasem complet de tine,
Dar ai avut tu grijă să îmi ieşi în cale,
De parcă abia acum auzeai chemarea mea
Din trecut.
De parcă ceea ce a fost între,
N-a existat, de fapt,
Niciodată.
Rămăsesem surprinsă de reacţia ta,
Credeam că doar eu am născocit
Repulsie faţă de gândul că exişti.
Reveniseşi,
Dar pentru altceva,
Iar eu eram acum alta.
Nu ţi-am zâmbit,
De ce aş fi făcut-o?
Nu oare tu m-ai dat uitării,
Fără ca măcar să mă anunţi de asta?
Nu este ciudat,
Dacă vei vrea să mă uiţi,
Pentru că nu pot fi acolo
Aşa cum vrei,
Uită-mă,
Dar spune-mi să nu respir,
În zadar,
Speranţe.
Nu m-a durut,
N-avea de ce să mă doară.
Doar tu,
Cât şi firea umană,
Vă comportaţi ca atare,
Cu frici peste care nu ştiţi să treceţi.
Îmi trebuise destul de puţin timp
Să te uit,
Ce credeai,
Că te aveam sus pus,
Pe un piedestal,
Şi ochii îmi vor curge cristale,
Din cauza ta?
Mă vindecasem,
Nu pentru că aş fi fost,
Vreodată,
Bolnavă de tine,
Ci pentru că nu mai eram eu.
Căci locul meu era dat,
În mine stătea altcineva.
Te-am uitat,
Iar tu ai stârnit dorinţe.
Ai observat schimbarea în mine,
Dar acum e cam târziu:
E târziu să vrei ceva,
E târziu să reiei ceva ce-a fost demult,
E târziu să te mai găsesc pe undeva
Prin minte.
Corpul te-a respins de mult,
Mintea te-a expulzat,
De parcă nu ne-am cunoscut niciodată.
Cine eşti tu şi de ce-ai venit în viaţa mea?
Pretinzi că ne cunoaştem bine,
Dar deşi nu te cunosc,
Nici nu vreau să o fac.
Nu ştiu de ce,
Dar mintea te respinge,
Zicându-mi încontinuu
"E prea târziu".
De data asta,
Chiar dacă până acum nu am făcut-o,
Decid să o ascult.
Pesemne că sigur are dreptate,
Ştie ea ceva ce eu nu ştiu.
Fă-ţi bagajele,
Aici nu mai e loc de tine.