Parte

Uit să respir,
De parcă n-ar fi nici vital
Și nici mecanic.
Inima s-a obișnuit să aibă alt ritm,
De parcă nu se hrănește cu aer.
Nu știu cu ce se hrănește,
Dar o aud,
Adesea,
Așteptând o dată cu mine,
Cu sufletul la gură.
Nu știu ce anume mă omoară,
Dar până și gândurile nu-și au loc,
Uneori,
În minte.
Sau în mine.
E o așteptare,
Și așteptarea asta pune totul pe stop.
Inclusiv respirația...
Din când în când mă trezesc,
Și inima o ia la sănătoasa.
"Unde fugi așa de nebună!?"
Și culmea, nu ea e cea nebună, ci eu...
Ceva nu dispare nici când închid ochii,
Nici când adorm.
Și nu e nimic,
Și totuși este,
Este ceva,
Ce-mi fură momente,
Respirații,
Hrănindu-se cu nu știu care parte
Din mine.
Sunt perfect conștientă
Și timpul se oprește-n loc
De fiecare dată.
La vârsta asta totul se simte mai intens,
Sau am ajuns eu la un alt nivel?
Poate că nu respir aer,
Și inima așteaptă,
Liniștită,
Să o trezesc la simțuri.
Și nu știu dacă
Mai merită efortul.
Când tot ce am și ce nu am,
Când tot ce simt și ce nu simt
Au legătură doar cu tine.
Iar tu...

Prăbușire

Ascult.
Nu se aude nimic,
Nici sufletul meu nu mai șoptește.
Doar pielea găinii,
Tremurul,
Mă face să realizez
Că sunt vie.
Totul e tăcere.
Și toate trec în jurul meu,
Și lumea trece.
Nu sunt nicăieri,
Și locul meu e nedefinit.
Viteza cu care circulă
Lumea întreagă
E prea mare.
Sunt pierdută în neant,
Sau neantul și-a găsit loc în mine?
Să plâng,
S-aștept,
Să închid ochii și să mă las,
Purtată,
În jocul vieții?
E prea dură,
Și eu mult prea afectată,
Teribil de afectată...
Și orizontul nu-l văd,
L-am înecat în lacrimi,
Am plâns mult,
Mult prea mult...
Cum aș putea să mă pierd de tot,
Să mă transform în mișcare,
Să curg în direcția universului
Și să renasc sub mii de alte forme?
Totul e tăcere,
Nici liniștea nu spune nimic.
Mintea mi-e golită,
De frică,
De frica sufletului care
S-a oprit.
Sau poate s-a evaporat.
Cuvinte nu mai am,
Să-l strig...
Când ți-e sfârșitul aproape,
Știi?

Gol

Am așternut,
Pe hârtie,
În minte,
În suflet și în inimă
Cuvinte despre tine.
Te-am îmbrăcat frumos,
În haine deosebite,
Știind că am
Un loc aparte.
Am așteptat,
Ceas de ceas,
Clipă de clipă,
Revederea.
M-am pregătit,
Ca în fața unui juriu distins,
Sperând,
Știind,
Simțind
Un amalgam de sentimente.
Am plâns de fericire,
Și am crescut sentimente sublime
În mine.
Atât de mult te-am dorit!
Îmi și făceam scenarii,
Știind că toate vor ajunge
Acolo unde trebuie.
Și au ajuns.
Și eu am plâns,
Sufletul meu nu mai putea.
Simțeam un gust atât de-amar,
Adunasem toată ura lumii,
Și-o înghițisem pe toată,
Ca mai apoi,
Încet,
Dar sigur,
Să mă înghită ea pe mine,
Pe dinăuntru.
Cât am sperat și cât am plâns
De fericire?
Și cât am plâns de pacoste,
Și de turnura vieții
Fix când tot ce trebuia
Era o confirmare a ceea ce eram?
Am vrut să plec,
Dar uneori,
Nici drumul nu se așterne la pas
Cu tine.
Respingere.
Și ură.
Dezamăgire
Până în adâncul sufletului meu.
Știi că am rămas cu sechele?
Și-acum tresar,
Și-mi fac iluzii,
Calculând totul cu tine inclusiv.
De parcă tu mi-ai luat seva din mine,
Și nu știu să îmi revin.
Cum să îi spun,
Să înceteze,
La orice ceas de bun-augur?
Inima îmi bate
Mult, mult prea tare,
Probabil m-am îmbolnăvit.
Nu știu și nu pot să dau drumul,
Când inima mi-a fost trezită
Din letargie.
Am regretat,
(Și eu nu regret),
Pentru avântul de a-ți fi răspuns,
Cu inima limpede,
Așa cum sunt eu.
Am să trec peste,
Dar am nevoie de un timp.
Sufletul mi-e prea încărcat,
Îmi dai voie, să plâng,
Să mă dezbrac de tot, de tot ?
Îmi pare rău,
S-a terminat...

____________
Să știi de ce
Am zâmbetul pe buze.
Am sechele,
Și tare mi-e
Că ai stârnit și monstrul
Ascuns,
Adânc,
Lângă inimă.
Și ai stat mult, prea mult în locul acela!
Uită-te-n priviri,
Să știi că ele nu mint.
Urmează ceva...