Primăvară

« Când fusese ultima oară
Când ai avut grijă de sufletul tău? »
Ciudat,
Însăși inima mă întreba asta,
Ca și cum observase lipsa
Eului
În tot ceea ce făceam.
Sau nu făceam.
Adevărul e că...
Am invocat de mult prea multe ori motivul ăsta,
Şi tot continui să mă leg de el,
Ca și cum e cel mai firesc răspuns posibil
La orice pe lumea asta.
Am uitat...
Am uitat că am un suflet,
O inimă,
Sau o minte.
Până şi mintea a uitat că există,
Creând în neant aceleași scenarii,
Situații,
Replici
De mult întâmplate,
Trăite,
Spuse,
Uitate...
Știam că trebuie să ajung pe linia de plutire,
Dar însăși eu pluteam
În necunoscut.
Am uitat,
Am uitat chiar să mă plâng
Că uitasem,
Şi când mi-am adus aminte,
Tot asta am uitat să fac.
Încerc să scot capul la liman,
Dar toate sunt peste mine
Și eu îngropată sub ele.
Nu mă întreba cine sunt,
Acum nu am nici cea mai mică idee.
Şi dacă îți spun cine am fost,
Nu are nicio relevanță.
Am fost eu,
Am uitat să mai fiu eu,
Acum mă caut peste tot.
Sau am uitat să mă caut.
Știu că îi duci lipsa,
Așa cum duc şi eu lipsa
Eului,
Care mă face să simt
Că prin mine chiar curge viață.
Nu o să mă caut pe mine
Ca să aduc tot vechea eu.
Mă caut pe mine
Ca să mă regăsesc sub o altă formă.
Știi ce îți spuneam,
Când încă mai simțeam
Că nu am pierit în neant?
Că la 28 situația se schimbă.
Va veni vremea,
Şi până atunci,
În așteptare,
Ajută-mă să mă trezesc.
Să mă trezesc,
Să nu mai uit...